Blog

Cum m-au ajutat Constelațiile Familiale să îmi accept tatăl

Când suntem mici, îi vedem pe părinții noștri ca pe niște eroi. Ochii noștri strălucesc de admirație, iar inimile ne sunt pline de iubire necondiționată. Însă, pe măsură ce creștem, începem să le vedem imperfecțiunile, să-i judecăm pentru deciziile lor și pentru lipsurile pe care le simțim. Dar, adevărul este că părinții noștri au făcut tot ce au știut ei mai bine, din locul lor de suferință.


Oricum ar fi, suntem copiii părinților noștri și, indiferent de vârstă, rămânem legați de ei prin fire invizibile, uneori dureroase, alteori pline de iubire.

Tatăl meu nu a fost acolo să mă vadă crescând, să mă susțină sau să-mi ofere acel sentiment de siguranță pe care un copil îl caută instinctiv.

Lipsa lui a lăsat un gol profund în inima mea, un gol pe care l-am recreat fără să-mi dau seama în relațiile mele de cuplu. Căutam în alți bărbați ceea ce tata nu a putut să-mi ofere, dar ajungeam să mă confrunt cu același sentiment de absență și nesiguranță. De multe ori am ajuns să cred că nu merit iubire, că nu voi găsi niciodată stabilitate și că destinul meu este să trăiesc în umbra acestei pierderi.

Prin intermediul Constelațiilor Familiale am înțeles că absența lui nu a fost o alegere împotriva mea, ci o consecință a vieții și a propriilor sale lupte și suferințe. Am realizat că sunt completă și că merit iubire.

Astăzi, trăiesc o relație plină de iubire, stabilitate și armonie. Am atras un partener care este cu adevărat prezent, care îmi oferă susținere necondiționată, mă împlinește pe toate planurile și alături de care simt că fiecare parte din mine este completă și în siguranță. Relația noastră este un spațiu în care cresc, mă dezvolt și în care iubirea autentică înflorește în fiecare zi.


Acesta este darul Constelatiilor Familiale – capacitatea de a înțelege și de a elibera tiparele moștenite, pentru a crea spațiu pentru iubire autentică în relațiile noastre. Putem transforma golul în împlinire și durerea în iubire. Totul începe prin a privi cu compasiune și curaj către rădăcinile noastre.

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *